|
|
|||
|
|
|
||
|
|
|||
|
|||
|
|||
|
|
|
SATANISM SI SATANISTI IN ROMANIA |
|
|
|
|
|
Răspunzând cererii tot mai mari a cititorilor săi asidui, S.R.I. a decis publicarea concluziilor sale asupra fenomenului satanismului în România, precum și asupra pericolului pe care satanismul îl prezintă pentru drept-credincioșii creștini români. Completările ne aparțin. 1. Câteva repere
Modul în care mass media abordează fenomenul satanist continuă să fie, din păcate, marcat de numeroase confuzii și inexactități, ceea ce face necesare unele precizări preliminare - mai ales că, așa cum rezultă din citatul de mai sus, este invocat S.R.I. pentru a acredita unele dintre aceste afirmații . Închinarea la Diavol, la spiritele Răului este practicată din timpuri imemoriale, fiind adesea asociată cu practici magice (vrăjitorie, ghicit). Ritualuri satanice ancestrale, transfigurate folcloric, supraviețuiesc până în zilele noastre în colectivități restrânse sau chiar ca tradiții de clan - invocarea demonilor apelor de către practicantele pretinsei magii "albe" ori festivalul de la Brănești-Ilfov, cu ai săi "cuci răi" imortalizați de pictura Margaretei Sterian, fiind exemple binecunoscute (nu întâmplător la Brănești s-a înregistrat prima sinucidere satanistă din țara noastră). Totuși, nu trebuie confundate practicile satanice folclorice cu satanismul. La fel, nu trebuie confundat luciferismul cu satanismul. Unii pretinși "specialiști" situează momentul nașterii satanismului modern la sfârșitul secolului al XIX-lea, întemeietorul acestei doctrine fiind considerat ocultistul american Albert Pike. Faptul că Albert Pike este și autorul lucrării "DOGMĂ ȘI RITUAL", bază a Ritul Scoțian Antic și Acceptat al Masoneriei Universale, este speculat în mod neavenit în sensul că masoneria ar avea un caracter "satanist". În primul rând, nu trebuie confundat ezoterismul luciferic al lui Pike cu satanismul de joasă speță practicat prin subsoluri sordide ori biserici abandonate, în al doilea rând aceste "instrucțiuni" controversate au fost redactate într-o perioadă crepusculară a vieții lui Albert Pike, marcat deja de boala care-i va aduce sfârșitul. Satanismul modern a fost de fapt întemeiat cu opt decenii după Albert Pike, de un fost saltimbanc, devenit inapt pentru profesia de circar ca urmare a consumului de droguri - Anton (Antal) Szandor La Vey. În 1969, respectivul a redactat un fel de catehism satanic ("BIBLIA SATANICĂ"), care nici măcar nu are caracter teologic, ci se limitează la parafrazarea rudimentară și blasfematorie a unor fragmente de text biblic. Semnificativ în acest sens este unul dintre cele mai cunoscute fragmente ale "BIBLIEI SATANICE" - așa-zisa "rugăciune": "Tatăl nostru care ești în infern, mărească-se numele tău, precum în infern așa și pe pământ. Păcatul cel de toate zilele dă-ni-l nouă azi și du-ne pe noi în ispită și învață-ne de rău. Ave Satan!". Conținutul dogmatic al lucrării fostului saltimbanc nu depășește pe acela al unor mai vechi parafrazări antiteiste ale Bibliei (de genul "Biblia hazlie"), fiind aproape nul, întrucât se limitează la "porunci" de genul " Nu ai voie să crezi în Dumnezeu, pentru că lumea este a mea și voi considera credința ta ca un păcat " ori " Fă-ți un idol și închină-te lui în fiecare duminică. ". În fond, această însăilare de fragmente grosolan pastișate se limitează, în fond, la negarea tuturor valorilor sociale, de la credința în Dumnezeu și până la morala minimală. Conștient de lipsa totală de valoare teologică sau ezoterică a "operei" sale, La Vey nici nu a formulat pretenția că "BIBLIA SATANICĂ" ar fi produsul vreunei "revelații" (fie ea și infernală), drept care și-a asumat statutul de autor, acumulând o avere considerabilă din copyright-ul respectivei lucrări. Mai mult pentru a-și proteja de Fisc aceste venituri, în 1970 La Vey s-a pus sub protecția permisivei legislații americane referitoare la culte, întemeind în California prima Biserică a lui Satan ( "CULTUS SATANAS" ). Totuși, în absența unui conținut teologic coerent și a unei dogmatici demne de acest nume, satanismul nu este cult și nici măcar sectă, ci un curent spiritualist (în sens larg) de orientare anomică (termen provenit din limba greacă și consacrat în sociologie, anomia desemnează "absența de norme" - morale, sociale, religioase.) cu manifestări antisociale. Excepționalul succes financiar al inițiativei pretins "cultice" a fostului saltimbanc poate fi explicat nu numai prin fondul preexistent de anomie socială din acei ani, ci și prin alte implicații, mai puțin afișate, ale satanismului de rit La Vey. America deceniului al șaptelea al secolului trecut era marcată de o evoluție dramatic ascendentă a consumului de droguri în mediile de tineret. Pe bună dreptate, anturajele implicate în narcotrafic, formate din clanuri ale criminalității organizate transfrontaliere, au descoperit în teoriile nihiliste, imorale ale lui La Vey o "justificare" pseudo-cultică de natură să faciliteze racolarea unor medii de tineret la consumul de droguri - practică pe care Biserica lui Satan a început să o promoveze cu stăruință, sub pretextul că ar fi "indispensabilă comuniunii cu Duhurile Întunericului" . Numărul mare de "sataniști" arestați sau condamnați pentru deținere și comercializare de droguri constituie o dovadă indirectă că, dincolo de pospaiul "cultic", extinderea satanismului de sorginte La Vey s-a făcut și cu implicarea clanurilor crimei organizate transfrontaliere, semnificative fiind și tirajele înregistrate, în anii '70, de "BIBLIA SATANICĂ", a cărei traducere, tipărire și difuzare în milioane de exemplare nu poate fi explicată decât prin masive subvenții ce nu puteau proveni din rândurile declasaților social cărora lucrarea li se adresează. În primul rând, satanismul nu are coerența unei "rețele", în cadrul fenomenului satanist coexistând mai multe grupări concurente. Astfel, în mediile marginale ale "culturii hippye" au luat ființă, în anii de glorie ai generației "Flower - Power" , zeci de asociații și grupări care, profitând de legislația californiană a acelor ani, se declarau "cultice": - BISERICA FRĂȚIEI SATANICE, În al doilea rând, activitățile acestor grupări (în cea mai mare parte dispărute) nu pot fi asimilate crimei organizate, rezumându-se la "rituri" care mai de care mai exotice, agrementate cu practici sexuale situate mult dincolo de limita moralei și chiar a bunului simț. De altfel, nici o grupare criminală care "se respectă" nu ar accepta în rândurile sale declasați drogați și fără căpătâi, adepți ai necrofiliei, zoofiliei și onaniei în grup - pur și simplu, ar fi prea riscant. A califica satanismul drept "cult", "rețea a crimei organizate" ori "grupare anarhistă" înseamnă a-i acorda un credit pe care în nici un caz nu-l merită, fie și datorită faptului că principala preocupare a sataniștilor este de a se distruge pe sine prin practici înjositoare și inumane, față de care alte forme de sinucidere par de-a dreptul "elevate"... Evident, organele de ordine publică și siguranță națională din țările afectate nu puteau asista pasive la evoluția ascendentă a acestui fenomen anomic în mediile de tineret. Măsurile luate s-au concentrat însă la nivelul adevăratelor rețele ale crimei organizate, care aprovizionau cu droguri anturajele sataniste - iar măsurile nu au întârziat să dea rezultate, în anii '90 fenomenul satanist înregistrând, în Occident, o involuție generală - cel mai ilustrativ exemplu fiind dispariția comunității sataniste întemeiată de La Vey, după moartea acestuia, pe fondul disputelor dintre urmașii săi. Cu totul alta a fost însă situația în Europa Centrală și de Est - inclusiv în România.
2. PENETRAREA FENOMENULUI SATANIST ÎN ROMÂNIA Marile transformări geopolitice ale anului 1989 au deschis noi piețe narcotraficului, a cărui expansiune - însoțită de extinderea fenomenului satanist și a sub-culturii Heavy Metal - a început mai întâi în cele mai dezvoltate dintre țările Estului ex-socialist, unde tineretul dispunea de o anume solvabilitate. - Primul val de expansiune a satanismului în Est (1990) l-a constituit formarea, pe filieră germană, a unor grupări sataniste în Ungaria, Polonia și Cehia (Moravia). Urmărirea dinamicii consumului de droguri în aceste țări și, în special, compararea datelor pentru anii 1990 - 1991 cu cele din anii 1995 - 1996 poate da o imagine sintetică asupra eficienței pretextului "ritual" în promovarea, printre adepții satanismului, a consumului de droguri. - Al doilea val de expansiune a început încă din 1991, când, cu sprijinul sataniștilor polonezi, iau naștere în Ucraina grupări de această factură, mai întâi în rândurile minorității poloneze (la Lvov), apoi extinzându-se în rândul tineretului din Kiev, Cernăuți și Tiraspol, ajungând în Rusia și Basarabia, odată cu prăbușirea URSS și consolidarea noilor rute transcontinentale de trafic cu droguri, din Asia Centrală ex-sovietică spre piețele de desfacere din Vest. Este inexact faptul că "satanismul a intrat în România pe filieră ungară". Prima grupare satanistă care a "sondat" în 1992 posibilitatea extinderii în România a fost grupul așa-zișilor "galaxieni" din Kiev, care se închinau "celor 33 de spirite astrale" sub conducerea unui fost ofițer K.G.B., reangajat de grupările mafiote post-sovietice, cunoscut sub pseudonimul "Pater Disciplinarius". Este în schimb exact faptul că, în prima sa etapă, accesorii de tip satanist (CD-uri, publicații, amulete etc.) au fost difuzate pe teritoriul României preponderent de grupări ungare de această factură. Semnificativ în acest sens este faptul că primele concerte de "satanic trash" și "dead metal" au fost susținute, în țara noastră, de formația ungară THE BELDAMN , cu prilejul turneului efectuat în mai multe orașe din Transilvania în perioada 21 septembrie - 1 octombrie 1992.
3. ETAPELE FENOMENULUI SATANIST ÎN ROMÂNIA "Epoca Romparkin" (1993 - 1995) În etapa inițială, fenomenul satanist a apărut în România în mediile de declasați - vagabonzi, aurolaci, boschetari, cerșetori. Pentru aceștia, practicile pretins "sataniste" constituiau un accesoriu destinat să dea o brumă de "prestigiu" sordidelor orgii heterosexuale, dar preponderent homosexuale agrementate de consumul masiv de spirt medicinal aditivat cu Romparkin și "îndulcit" cu antigel (mono - etilen - glicol, compus cancerigen). "Ritualurile" erau pe măsura minților încețoșate de Aurolac ale participanților la aceste inoculări în grup cu maladii sexual transmisibile: băutul de sânge de găină, dezgropatul de stârvuri, onania colectivă. Semnele de apartenență la "clubul select" al consumatorilor de intestine de pisică "ritual sacrificată" erau "crucea lui Nero" (întoarsă), "crucea Vieții" (cu ansă), pentagrame (stele în cinci colțuri, evocând simbolul comunist) și amulete macabre (în general, confecționate din resturi de cadavre). Câtva timp, aceste practici au fost cantonate la ceea ce în limbaj colocvial se numește "drojdia societății". Începând din 1994, s-au semnalat primele cazuri de prozelitism satanic în rândul unor elevi de liceu marcați de ratare și eșec școlar. Tinerii - în general semnalați și cu alte "probleme", de genul prostituției ori furturilor mărunte - s-au lăsat atrași de anturajele de marginali, efectul fiind în general dezastruos. Astfel, în 1994, nucleul de boschetari "sataniști" constituit la Dorohoi (jud. Botoșani) a reușit să racoleze două eleve de liceu. Pentru a le convinge să participe la practicile orgiastice ale grupării (până atunci preponderent onaniste), celor două minore le-a fost administrat un amestec de Frecție "Carmol" cu excremente de câine, care le-a adus în stare de comă alcoolică, pentru stabilizarea leziunilor hepatice și cerebrale fiind necesară spitalizarea de urgență. O a treia elevă, C. A., de la liceul "Grigore Ghica" Dorohoi, nu a mai putut fi recuperată neuro-psihic, sinucigându-se după puțin timp. Evoluția fenomenului a fost relativ lentă, dar în 1995 nucleele de boschetari "sataniști" din majoritatea marilor orașe din Transilvania și Banat reușiseră să se insinueze în ariile marginale ale mediului școlar.
Simultan, evoluția fenomenului satanist a intrat în atenția mass media și a marelui public odată cu "incidentul de la Constanța" - astăzi considerat momentul inițial al "Epocii Anioșa" ( după numele unui canabis ieftin, dar caracterizat printr-o ridicată radioactivitate reziduală, ca urmare a faptului că este cultivat în arii de pe Spațiul Est mai puțin controlate de autorități, fiind afectate de catastrofa de la Cernobâl ). Printre primele nuclee sataniste care au aderat la consumul de droguri mai mult sau mai puțin infestate cu cesiu și stronțiu s-a numărat gruparea aurolacilor cu sediul în canalele din zona Gării de Nord din București, pompos denumită "Frații Stăpânului" (aflată în acel moment în conflict cu altă grupare similară bucureșteană, "Allzdam" - de la "All is Damned". Cei în cauză "reinvesteau" sumele obținute prin prostituție (în general homosexuală) în droguri venite pe diferite filiere nistrene, cărora principala gară bucureșteană le servea drept punct de escală. Treptat, la grupare au fost cooptați elevi de la liceele din București, dar și din alte localități. Prima "roire" a nucleului bucureștean a avut loc înspre Constanța, cu sprijinul a doi sataniști locali - D. Marius (zis "Șacalul"), elev la Liceul "ENERGETIC", și M. D. Andrei (zis "Hiena"), fără ocupație, care au acceptat să se implice în traficarea drogurilor vehiculate de emisari ai "Fraților Stăpânului", revânzându-le în mediul elevilor de la "ENERGETIC", "TRAIAN" și "GEORGE CALINESCU" din Constanța. Printre boschetarii constănțeni racolați s-au numărat Pintilie Horațiu, fratele său, Pintilie Tiberiu, și Andronache Cristinel - toți fără ocupație, care, sub influența halucinogenelor, au săvârșit două crime abominabile ( 3 și 8 mai 1995). Deși mass media a acordat o atenție aproape exclusivă acestui caz, în acea epocă penetrarea în medii sataniste a consumului de stupefiante ieftine și radiotoxice făcea ravagii și în alte zone ale țării. Astfel, în noaptea de 5 spre 6 iunie 1996, doi boschetari sataniști din Buzău au efectuat o "descindere" la domiciliul unui paroh din localitate. Vizibil sub efectul stupefiantelor, cei doi i-au solicitat preotului să i spovedească întrucât au 'spurcat' icoanele. In urma refuzului preotului de a le da curs cererii, respectivii au declarat că sunt "reprezentanții Satanei", iar în cazul în care va anunța organele de poliție îl va ucide atât pe el cât și familia sa. De fapt, nu era nevoie de această amenințare: cei doi erau deja "în atenție", amânarea măsurilor cuvenite fiind determinată doar de necesitatea identificării întregului anturaj. De fapt, în România se repeta "scenariul" care se derulase deja, în anii '70, în S.U.A. și Europa de Vest, iar în anii 1990 - 1992 în Europa Centrală. Exponenții crimei organizate transfrontaliere căutau noi debușee pentru drogurile invandabile pe piețe mai avizate ori "pretențioase". De la boschetari și aurolaci, fenomenul satanist s-a deplasat spre rockerii din discotecile dubioase (mai mult sau mai puțin prostituați hetero sau homosexuali) și spre tinerii gravitând la periferia adevăratei interlope (în general ca "ginitori" ori "ciorditori", "penaliști" în devenire). În unele cazuri, personajele sunt de-a dreptul pitorești - spre exemplu D. G., poreclit 'PARANOIA', care bate rockotecile constănțene cu Biblia Satanică la subraț, încercând să convingă turiștii "să-și piardă sufletele", ori Nagy R., care a contactat presa din Miercurea-Ciuc, anunțându-și calitatea de "purtator de cuvânt al sataniștilor din județ". În alte cazuri, este vorba de psihopați periculoși - spre exemplu un anume D.R. Mihai din Cernavodă, condamnat la închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru furt calificat, care în cadrul întrunirilor pe care le organiza în Cimitirul Ortodox din oraș (în locul cunoscut sub numele "La Cavoul lui Farmache"), incita adepții la omor și sinucidere. Una dintre tinerele aflate sub influența sa, C. V., i-a urmat îndemnurile, încercând să se sinucidă (a fost salvată în ultimul moment). Mai puțin norocoasă a fost altă membră a grupului, care și-a "reușit" sinuciderea în aprilie 1997. Evoluția a fost mai rapidă, astfel încât în perioada 1995 - 1997 au luat ființă grupări sataniste în 22 de județe: Argeș, Arad, Alba, Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, Harghita, Hunedoara, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea și Municipiul București. În pofida accelerării evoluției fenomenului, nu a fost nevoie de cine știe ce metode informative pentru o cunoaștere aprofundată a situației. Labilitatea psihică a celor implicați, faptul că mediile interlope respective sunt oricum în atenție, dar și delațiunile stimulate de orgolii mărunte fac ca la cel mult două săptămâni după aderarea la o grupare satanistă, numele celui în cauză să apară pe calculatoare. Numai două exemple dintre zecile de cazuri similare: liderul satanist din Piatra Neamț, Alexandru I., s-a prezentat în iulie 1995 la primăria din localitate, unde a relatat că solistul unei formații "Metal" locale, Ady B., a reușit să-și constituie un nucleu satanic alcătuit din circa 100 de adepți (elevi la liceele Calistrat Hogaș, Petru Rareș și Liceul de Artă din oraș - lista era în cea mai mare parte exactă). Pretextând că adepții lui Ady B. sunt "membri ai unei disidențe satanice periculoase", cel în cauză a declarat că intenționează să constituie o "filială oficială a adevăratei Biserici a Satanei" și a solicitat primăriei să-i atribuie drept sediu Catedrala Domnească Sf. Ioan din localitate! În mod similar, în perioada 1993 - 1995, E. Adrian își aroga calitatea de "șef al sataniștilor din Râmnicu Sărat", județul Buzău. Reclamat de alți pretendenți la acest "titlu", i s-a înaintat dosar la Parchet privind săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 19 din Legea 51/1991. A beneficiat de oarecare clemență, colaborând impecabil cu organele de anchetă, în special în elucidarea activității altui satanist din zonă, cunoscut sub porecla 'GAZA' (cel care, de altfel, îl reclamase "anonim"). La fel de cooperanți cu organele de ordine publică s-au dovedit a fi R. I. - "lider al sataniștilor din cartierul Micro IV Târgoviște"; B. Emil - luat la întrebări după ce doi sataniști din județul Gorj s-au sinucis; E. Gyula - lider satanist din Harghita (surprins în timp ce se juca cu un revolver) N. Marian - lider satanist buzoian, cercetat de organele de poliție pe când era militar în termen la U.M. 01936 (fiind suspect de profanarea unor morminte din cimitirul Dumbrava) și mulți, mulți alții. În mai toate cazurile, listele furnizate organelor abilitate ale statului cuprind nu numai adresele exacte și numerele de telefon ale membrilor respectivelor grupări, ci și poreclele lor de "chat", uneori deosebit de pitorești: - "EDDIE MORTUL" din Alba Iulia, B dul ---- nr. 71, bl. A16; Cei care se recunosc în această listă pot, dacă doresc, să completeze numele real și adresa. Noi oricum o cunoaștem și îi rugăm pe această cale să nu-i blameze pe cei care, încă din 1996 - 1998, i-au "băgat în cerneală". În fond, respectivii nu au făcut decât să respecte întocmai jurământul făcut: "Voi fura, voi înșela, voi trăda și chiar voi ucide de va fi nevoie, voi fi ipocrit și meschin, în numele tău, Satană!". Evident, într-o țară democratică, fiecare este liber să se închine oricăror idoli, chiar să se sinucidă în ce mod dorește, în măsura în care nu încalcă legile și nu impietează asupra libertății celorlalți. Cea mai mare parte a adolescenților teribiliști care gustă din experiența satanistă renunță la aceste practici, după ce se aleg cu un sifilis imun la antibiotice (ca urmare a "riturilor sexuale") sau cu un panarițiu ce necesită amputarea a două-trei falange (consecință obișnuită a profanării de morminte). Câțiva - al căror creier este prea încețoșat pentru a mai reacționa cât de cât normal - continuă mai mulți ani pe această cale. Dar nu prea mulți ani, fiindcă consumul de stupefiante infestate ori de alcool aditivat cu neuroleptice are efecte ireversibile. Semnificativ este cazul liderului satanist R. C. Gabriel, aflat încă din iunie 1996 în cercul de suspecți pentru profanarea unor morminte la "Biserica Domnească" din Tg.Ocna. Până să se lămurească situația, polițiștii bucureșteni l-au "interceptat" pe cel în cauză la ore mici ale nopții, în zona "Cimitirului Bellu" din București, având în mâini o halcă de cadavru în putrefacție și o lumânare aprinsă. La secția de poliție, cel în cauză a început să-și mănânce excrementele, ceea ce a determinat ofițerul de serviciu să-l trimită de urgență, cu cătușe la mâini, la Spitalul de neuropsihiatrie. Au fost necesare 11 zile de tratament ca R. C. Gabriel să-și revină în simțiri, dar intelectul său continuă să fie ireversibil afectat. Ca urmare, în România - ca și în alte țări - fenomenul satanist, aflat sub presiunea uzurii fizice și mai ales psihice accelerate a adepților, are tendința de a involua rapid, odată ce-i sunt tăiate rădăcinile ce-l hrănesc, pe filiere interlope, cu stupefiante ieftine. Ca atare, maxima evoluție a fenomenului satanist în România s-a consumat în perioada mai 1997 - mai 1998, fiind constituite grupări de această factură în alte 7 județe: Bihor, Brăila, Dolj, Galați, Sălaj, Vaslui și Vrancea (deci un total de 29 de județe afectate). În acea perioadă, situația ajunsese la un prag critic, semnalat dealtfel de presa vremii: multe cimitire din mediul urban erau afectate de distrugeri cu evident caracter satanist, se înmulțiseră sinuciderile și omuciderile "rituale", iar unele grupări sataniste trecuseră la promovarea unor doctrine politice radicale, etalând o ostentativă predilecție pentru Adolf Hitler, "cel mai tare satanist" (așa cum recunoștea în formă olografă, în fața organelor de anchetă, un membru al nucleului "SATANIC WERMACHT CD" din Deva). Sub presiunea mass media și a opiniei publice, au fost luate măsuri adecvate de înăsprire a pedepselor privind traficul și consumul de droguri, iar fenomenul satanist a înregistrat o involuție pronunțată.
Astăzi, "vechea gardă" de la "Allzdam" și "Frații Stăpânului" din București beneficiază de programul "Din nou acasă", întemeietorii "Îngerilor Negri" din Ploiești sau a "Fiilor lui Lucifer" din Cluj-Napoca arborează cămașa de forță, fiind sub îngrijire psihiatrică aprofundată, iar veteranii de la "SATANIC WERMACHT" din Deva ori "Cavalerii Iadului" din Galați fie fac declarații complete, fie depun o muncă utilă comunității, escortați de gardieni înarmați. Până în prezent, nici un satanist român nu a reușit să ajungă la termenul "contractului" - "Voi servi 20 de ani lui Lucifer, apoi mă voi bucura de toate bunurile lumii, de-a stânga sa". Cei mai mulți au clacat după trei-patru ani. Totuși, fenomenul satanist rămâne prezent, în forme insidioase, în puțin 20 de județe și municipiul București. Este adevărat, orgiile din cimitire s-au împuținat, profanările de morminte nu mai sunt la modă - sataniștii de astăzi sunt mai mult surferi pe Internet decât băutori de sânge de pisică. Fenomenul satanist continuă însă să fie în atenția agenților de aplicare a legii din întreaga lume. Ca atare, nici frecventarea chat-urilor și siturilor sataniste de pe Internet nu este lipsită de riscuri. Acest lucru l-a putut recent constata un anume instalator bucureștean reconvertit la "death-nazy", care se plânge prin lumea muzicală că, după un "excurs satanic" ceva mai prelungit, PC-ul său a căzut într-un profund "bestial darkness", remedierea costând câteva milioane bune. Și acesta nu este decât începutul. Restul surprizelor îl așteaptă când va solicita o viză unui stat străin, o slujbă unei mari companii ori un credit unei bănci serioase: nimeni nu are încredere în indivizi în al căror trecut există episoade sataniste, fiind considerați instabili mintal, pretabili la violențe gratuite și în relație cu elemente interlope. Iar modalități de verificare sunt multe, fiindcă - mai ales în domeniul comercial și bancar - nimenea nu dorește să riște mizând pe un individ cu trecut cețos. Un teribilism juvenil poate astfel pecetlui un destin. Cel mai adesea, este o pedeapsă prea grea pentru o rătăcire a tinereților. De aceea, în ceea ce ne privește, nu ținem la zi vreun "catastif nominal" al sataniștilor din România și nici nu intenționăm să facem vreodată publică identitatea reală a celor care, de-a lungul ultimilor ani, au fost semnalați cu asemenea activități. Realitatea demonstrează însă că, în cele mai multe cazuri, ei se aruncă singuri după gratii (cu buzunarele pline de "Anioșa" fosforescentă) - și acesta este cazul fericit. Până în prezent, nu deținem date privind vreun caz în care Necuratul să fi facilitat eliberarea din detenție a vreunuia dintre închinătorii săi, să-i fi tăiat ștreangul în ultima clipă ori să-i fi luat din mână flaconul de barbiturice. Se pare că nu-i stă în caracter Întunecimii Sale să facă asemenea gesturi, dar informația este în curs de verificare.
Acestea sunt, deci, pericolele și periculoșii satanismului din România. Nu putem totuși să nu remarcăm o scăpare pe cât de importantă, pe atât de neașteptată: mai multe posturi TV românești cu acoperire națională au ca angajați maniaci ahtiați de sânge, violențe sexuale pedofile și homosexuale, corpuri sfârtecate în bucăți, arte oculte și vrăji, care pun la cale, zilnic, apocalipticele "Știri de la ora 5", maniaci care însă nu se regăsesc în raportul public al S.R.I. asupra satanismului în țara noastră. Pare ciudat, în aceste condiții,
că lucrătorii S.R.I. nu au anchetat și această rețea organizată de
propagandă satanistă, a cărei influență începe, treptat, să se
extindă și asupra presei scrise, și, pe această cale semnalăm
organelor abilitate fenomenul și le solicităm luarea măsurilor
adecvate în acest sens.
din surse www.sri.ro,
|
|
|
